Decizia de impunere reprezintă actul administrativ emis de către autoritățile fiscale competente, prin care se stabilește obligația fiscală a contribuabilului de a plăti sume către bugetul de stat sau bugetele locale.
Această decizie poate fi emisă ori de câte ori organul fiscal stabileşte sau modifică baza de impozitare ca urmare a unei verificări documentare, a unei inspecţii fiscale ori a unei verificări a situaţiei fiscale personale. Totodată, decizia de impunere poate fi emisă chiar și în baza declarațiilor fiscale depuse de către contribuabil.
Conținutul unei decizii de impunere cuprinde, în mod obișnuit, cel puțin următoarele elemente:
- Identificarea părților implicate: contribuabilul și autoritatea fiscală emitentă;
- Motivarea și fundamentarea deciziei: explicarea bazelor legale și a calculelor efectuate pentru determinarea obligației fiscale;
- Suma impusă: cuantumul exact pe care contribuabilul este obligat să-l plătească;
- Termenul de plată: data limită până la care trebuie achitată suma impusă;
- Informații privind drepturile de contestare: modalitățile și termenele în care contribuabilul poate contesta decizia de impunere.
Cum contestăm obligațiile fiscale?
Primul pas este formularea contestației fiscale, cale administrativă de atac deschisă persoanelor care se consideră lezate în drepturi prin actul administrativ fiscal. Contestația se formulează în scris, trebuie să fie însoțită de probe clare și trebuie să individualizeze cât se poate de clar cuantumul sumei totale contestate, individualizată pe categorii de creanţe fiscale, precum şi motivele de nelegalitate invocate.
Contestația se depune la organul fiscal emitent, în termen de 45 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancţiunea decăderii. Contestația va fi soluționată de organul fiscal competent, iar la solicitarea sa, contribuabilul poate participa personal sau prin avocat la susținerea orală a contestației formulate. Față de motivele invocate, organul de soluţionare competent se pronunţă prin decizie.
În situația în care contestația este admisă, în tot sau în parte, obligațiile fiscale cuprinse în decizia de impunere vor fi anulate în limita soluției de admitere.
Ce se întâmplă, însă, în situația în care contestația este respinsă? Legea prevede un următor pas, și anume formularea unei acțiuni în anulare, în termen de 6 luni de la comunicarea deciziei de respingere. Același demers este posibil și în situația nesoluţionării contestaţiei în termen de 6 luni de la data depunerii.
Acțiunea se va judeca în fața instanțelor de judecată de contencios administrativ și fiscal, unde, prin probatoriul administrat, contribuabilul va tinde să dovedească nelegalitatea actelor emise în defavoarea sa. În acest scop, este important de știut faptul că motivele de nelegalitate invocate în acțiunea în anulare nu sunt limitate la cele invocate în contestaţia administrativă.
Revenind la esența problemei, miza procesului este dovedirea nelegalității actului administrativ. Așadar, cum contestăm obligațiile fiscale? Cum verificăm dacă decizia de impunere respectă sau nu dispozițiile legii?
Câteva dintre cele mai întâlnite motive de nelegalitate ale deciziilor de impunere sunt:
- Necompetența organului fiscal emitent;
- Împlinirea termenului de 5 ani privind prescripția dreptului de a stabili creanțe fiscale;
- Modalitatea nelegală de derulare a controlului sau a inspecției fiscale;
- Nelegala comunicare a deciziilor privind obligațiile fiscale principale;
- Erori materiale în determinarea sumei impuse sau în aplicarea regulilor de calcul;
- Stingerea datoriilor la o dată anterioară;
- Compensarea reciprocă a creanțelor certe, lichide și exigibile;
- Ignorarea mijloacelor de probă și a realității fiscale;
- Nelegalitatea în ceea ce privește interpretarea sau aplicarea legii fiscale;
- Ignorarea reperelor obligatorii trasate în deciziile Curții de Justiție a Uniunii Europene;
- Încălcarea drepturilor fundamentale ale contribuabilului, cum ar fi dreptul la apărare, dreptul de a fi ascultat sau dreptul de acces la dosarul fiscal;
- Lipsa sau insuficiența motivării deciziei de impunere.
Toate aceste motive trebuie să fie dovedite prin prisma probatoriului administrat, precum și raportat la dispozițiile legale fiscale. Este utilă invocarea tuturor înscrisurilor care susțin teza contribuabilului, audierea martorilor care pot confirma realitatea de fapt fiscală, precum și administrarea unor expertize pentru lămurirea aspectelor de ordin tehnic, cu ajutorul unui specialist.
În acest demers, contribuabilul poate folosi în favoarea sa principiul in dubio pro fiscum: orice dubiu asupra existenței și naturii faptului impozabil, ori asupra normei aplicabile, susceptibilă de interpretări ambigue sau multiple, trebuie să profite contribuabilului.
Nu este de ignorat nici posibilitatea de a solicita reexaminarea deciziei de respingere a contestației, în limitele art. 281 ind. 1 Cod procedură fiscală. Acest demers este posibil, spre exemplu, în măsura în care organul fiscal a omis aplicarea unor texte de lege relevante, sau atunci când o hotărâre ulterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție ori a Curții de Justiție a Uniunii Europene dictează cu titlu obligatoriu o interpretare diferită a normelor aplicate.
Reexaminarea deciziei de respingere poate fi solicitată în mod diferit, în funcție de stadiul introducerii acțiunii de anulare. În cazul în care acţiunea în contencios administrativ a fost deja formulată, cererea de reexaminare poate fi formulată pe întreaga perioadă de judecare a cauzei. În cazul deciziilor de soluţionare a contestaţiilor pentru care nu s-a formulat acţiune în contencios administrativ, cererea de reexaminare poate fi introdusă în termen de un an de la data comunicării deciziei de soluţionare, sub sancţiunea decăderii, chiar dacă obligaţia fiscală a fost stinsă.
În final, trebuie subliniat că exercitarea căilor de atac nu suspendă automat executarea deciziei de impunere.
Pentru a suspenda de urgență executarea, în vederea evitării unor pagube iremediabile, contribuabilul poate solicita suspendarea executării actului administrativ fiscal, cu plata unei cauțiuni în prealabil. Acesta este un litigiu distinct, ce va fi soluționat strict în fața instanțelor de judecată.
Concluzionând, decizia de impunere reprezintă un instrument esențial în aplicarea legislației fiscale, necesar pentru a asigura colectarea corectă a tuturor obligațiilor fiscale. Totuși, este important de observat că aceste decizii sunt adesea emise în mod nelegal, producând prejudicii semnificative în sarcina contribuabililor.
Nu ezitați să solicitați asistență juridică de specialitate, pentru a vă apăra drepturile și a vă asigura că decizia de impunere este supusă unei examinări riguroase, înainte de a cauza prejudicii potențial ireversibile.
Av. Cosmina Șeulean