Condițiile inumane de detenție reprezintă o problemă gravă a sistemului public din România. Conform ultimelor statistici, ne aflăm în topul țărilor cu cele mai multe condamnări la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în 2022. Cele mai multe dintre cazuri vizează condițiile precare din penitenciare și centre de detenție, însă cu toate acestea lucrările de modernizare întârzie să apară de ani de zile.
După prima condamnare a României din data de 6 decembrie 2007, în cauza Bragadireanu împotriva României, au urmat alte sute de situații similare, în urma cărora condițiile din penitenciare au rămas neschimbate. Sesizările din ce în ce mai frecvente au determinat Curtea să aplice procedura hotărârii pilot în cauzele conexate Rezmiveș și alții împotriva României. Cu ocazia pronunțării hotărârii în anul 2017, Curtea a solicitat statului român ca în termen de șase luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, să furnizeze, în cooperare cu Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei, un calendar exact privind punerea în aplicare a măsurilor generale adecvate apte să soluționeze problema supraaglomerării și condițiilor inadecvate de detenție.
La mai bine de 7 ani distanță, practica judiciară internă dovedește că România încă nu a depus suficiente diligențe pentru a elimina condițiile inumane de detenție.
Spre exemplu, conform vizitei de monitorizare efectuate de reprezentanții APADOR-CH la Penitenciarul București-Rahova la data de 13.01.2023, la momentul vizitei erau custodiați 1.327 de deținuți, în timp ce capacitatea maximă de cazare conform standardelor legale este de 1.093 de deținuți, rezultând un grad de supraaglomerare de 121,4%. S-a observat totodată că cel mai mare grad de supraaglomerare se regăsea pe secția de arest preventiv (155%).
Totodată, s-au constatat probleme grave în ceea ce privește alimentația asigurată, tratamentul medical acordat deținuților, precum și siguranța în penitenciar. Potrivit documentelor primite de la administrația penitenciarului Rahova, în anul 2022 au fost înregistrate 100 de heteroagresiuni, 148 de autoagresiuni și trei agresiuni sexuale.
Din păcate, situația este similară în penitenciarele localizate pe întreg teritoriul țării. Partea bună este că legislația încurajează victimele sistemului să solicite despăgubiri pentru suferințele resimțite.
Potrivit art. 3 CEDO, nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante. Acesta este motivul pentru care Curtea impune statelor părţi la Convenţie să se asigure că orice prizonier este deţinut în condiţii care sunt compatibile cu respectarea demnităţii umane, că modalităţile de executare nu supun persoana în cauză unei suferinţe sau unei încercări de o intensitate care să depăşească nivelul inevitabil de suferinţă inerent detenţiei şi că, ţinând seama de cerinţele practice din închisoare, sănătatea şi confortul prizonierului sunt asigurate în mod corespunzător[1].
La nivel intern, art. 1349 Cod civil prevede că orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.
Ce implică condițiile de detenție adecvate? Prin Ordinul nr. 2772/C/2017 s-au aprobat Normele minime obligatorii privind condiţiile de cazare a persoanelor private de libertate, între care se numără:
- un spaţiu de minim 4 metri pătraţi pentru fiecare deținut;
- mâncare comestibilă, chiar adaptată unor nevoi de regim alimentar specific;
- acces permanent la apă potabilă;
- camere de cazare igienice, dotate cu ferestre suficient de mari și sisteme de iluminare artificială;
- saltele și lenjerii curate;
- grupuri sanitare care asigură condiții de igienă și intimidate, cu cel puţin o chiuvetă, un WC şi un duş pentru maximum 10 persoane private de libertate;
- o temperatură de cel puțin 19 grade pe timpul sezonului rece.
Persoanele care au fost supuse unor condiții inumane de detenție pot, așadar, să apeleze la ajutorul instanțelor de judecată, în vederea obținerii despăgubirilor pentru daunele cauzate. Suferințele fizice și psihice resimțite pe perioada detenției, umilințele provocate și problemele medicale dezvoltate pot fi valorificate într-o acțiune civilă având ca obiect atragerea răspunderii civile față de administratorii centrelor de detenție ori penitenciarelor și inclusiv față de statul român.
Despăgubirile nu pot fi solicitate cu succes decât în cadrul termenului de prescripție de 3 ani de zile, care apreciem că începe să curgă de la încetarea încălcării dreptului fundamental.
Litigiile privind constatarea condițiilor inumane de detenție implică discuții juridice numeroase, întrucât autoritățile publice își neagă adesea propria calitate procesuală în litigiu și invocă diverse cauze exoneratoare de răspundere. Totodată, litigiile implică administrarea unui probatoriu amplu, inclusiv audierea a mai mulți martori, pentru a dovedi cât mai precis cu putință întinderea daunelor solicitate.
În lipsa cunoștințelor de specialitate, ajutorul unui avocat specializat este absolut necesar pentru asigurarea unei apărări efective în proces și, implicit, pentru a vă maximiza șansele de reușită.
Av. Cosmina Șeulean
[1] A se vedea în acest sens hotărârea pronunțată în cauza Aharon Schwarz c. României, disponibilă la adresa https://hudoc.echr.coe.int/#{%22itemid%22:[%22001-123304%22]}.